O zi hedonistică

"Azi, mâine, ziua de după vine
Şi tu parcă nu mai vrei să pleci
Şi poate mă doare,
Şi poate nu-mi vine bine să te vad in fiecare zi,
Şi poate ma doare,
Dar când tu nu eşti ma doare mai tare."

(Evo - Ziua de după...)

Azi am fost un monstru al lenei si al plăcerilor personale, două "chestiuni" care s-au declanşat după ce m-am văzut lăsată oarecum singură, dar deloc singură, de catre El. Ce puteam să fac? M-am delectat toată ziua savurând o carte, bineînţeles nu la propriu, căci la propriu am savurat supa mea specială de Oreo care nu e nimic mai mult decât Oreo sfărâmat cu lapte - s-a dus si postul meu! - şi trecând pe aici am descoperit indelungata mea absenţă. Cred ca deja îmi e in reflex să spun despre lipsa mea.

Si daca tot era pe shuffle o melodie care îmi descria perfect starea, cum puteam rata ocazia sa mai scriu puţin pe blog-ul ăsta prăfuit? Ar trebui sa ma simt prost ca nu îmi bifez prioritatile in acest moment, cum ar fi sa termin Fraţii Jderi - ce glumă, nici nu am început-o! - sau să aflu concentraţiile diferitelor soluţii la chimie sau să unesc solvaţii cu solvenţii, aşa cum făceam in clasele mici in cazul fructelor si al legumelor, dar nu, prefer sa uit de toate astea si să fac ce am eu chef acum. Ar fi chiar frumos sa facem întotdeauna numai ceea ce avem chef; astfel aş sta pana la miezul nopţii in Parcul Tineretului sa privesc luna plină, ascultând Bastille sau Lorde in căşti, mi-aş lua un bilet undeva in Andive si m-aş refugia acolo, nu mai mult de 3 zile, dar fara sa stie nimeni, data viitoare când aş vedea un tip drăguţ pe stradă m-aş duce şi i-aş oferi una dintre imbrăţişările mele, pentru ca da, aşa simt, sau m-aş certa cu administratorul blocului doar ca să-mi dea cheia cu care pot avea acces pe bloc, le-as lua pe L. şi M. şi am face acolo un picnic "la înălţime", trăncănind aşa cum numai noi ştim sa facem.

Dar da, se pare ca astăzi nu e ziua dedicată prioritaţilor mele, asa ca nu ma voi simţi nicidecum vinovată ca mi-o petrec in cel mai chill mod posibil, mai ales ca vremea de afară e total contrastantă stării mele, iar mie îmi plac contrastele. Oh, si nu ma refer aici doar la pictură. Ma refer la contrastele lumii de zi cu zi, ma refer la contrastele dintre generaţii, ma refer la contrastele dintre mine si El, la fel de întâlnite ca asemănările si, nu in ultimul rând, la contrastele gândurilor mele... Macar ele sa îmi dea bătăi de cap, nu-i aşa? Oricum, n-am nimic împotrivă. Din punctul meu de vedere, ar putea continua la nesfărşit, imi plac provocările.