Is your path right?

Cunosti privirea aia pe care ti-o oferă mama ta atunci când e mândră de tine, chiar dacă la momentul respectiv faci un lucru extrem de banal si nesemnificativ? Ei bine, el este singurul care imi mai oferă câteodată acea privire. Zâmbetul acela blând si ochii întredeschişi care te privesc ca şi cum ai fi cel mai strălucitor si frumos lucru de pe Pământ, sper că ştii despre ce vorbesc. El este cel in al cărui chip mai pot regăsi această privire induiosătoare si o consider alinarea mea. Dacă mă gândesc mai bine, el este alinarea mea. Altfel cum se face ca uit de tot ceea ce ma înconjoară atunci cand ma aflu in braţele lui? Cum se face ca atunci cand ma priveşte îmi atinge sufletul si il linişteşte? La fel ca o mamă, îmi oferă atăta blândeţe pe care nici nu puteam crede ca o să o găsesc vreodată in el.

Se pare ca oamenii sunt mai misterioşi decât credeam. Ascund secrete unice, pe care le descoperi doar in momentul in care le găseşti sufletul, si uneori aceste descoperiri pot valora mai mult decât comorile ascunse din filmele fantastice. Spun asta deoarece nimic nu e mai plăcut decât să ştii ca o persoană este capabilă sa se deschida in faţa ta şi să îţi dăruiască toată increderea de care dispune. Dar mai ales, sa iţi incredinţeze secretele ei. Şi in momente ca acesta, te întrebi ce poţi sa oferi tu, fiinţă nesemnificativă, pentru a mulţumi indeajuns de mult pentru această plăcere sufletească. Probabil că, aşa cum marele Buddha credea, karma este răspunsul, deci cred ca sufletul nostru deja şi-a făcut bagajele ca să se contopească cu un altul.

Pentru că, aşa cum scria şi înţeleptul Platon despre mitul androginului:
"Fiecare dintre noi este o jumătate de om despărţită de întregul ei, cum ai tăia o plătică, făcănd două dintr-una, şi fiecare jumătate işi caută necontenit frăntura ruptă din el însuşi", iar fiecare işi doreşte să se apropie şi să fie contopit cu persoana iubită de dânsul; din două să se facă o singură fiinţă.

Iar pentru ca profesoara mea de română îmi spune ca niciodată nu e bine sa termin într-un citat, o să va comunic ce task am primit astăzi, din cartea mea a fericirii, care este mai mult o întrebare ce sună aşa: IS YOUR PATH RIGHT?. Şi ştii, m-am tot gândit pe parcursul zilei de azi, si chiar dacă am o durere ingrozitoare a apendicelui ce nu mă lasă sa râd in voie - şi presupun că ştiţi cât de important e acest lucru pentru mine -, am realizat ca yes, my path is damn right and I love it. Do you love your path? Uita-te in jur si gândeste-te dacă o duci cu adevărat bine. Sfatul meu? Ia-ţi un jurnal si da-i bătaie, aşterne acolo toate banalitaţile pe care le gândeşti, aşa cum fac eu pe acest blog derizoriu. It'll help, trust me. :)

Lots of love!