Sunday, 5 January 2014

Vreau să mă îndragostesc

Poate că vreau să mă îndrăgostesc.
Poate că vreau mult să trăiesc.
Din a iubi nu vreau să mă opresc
Şi orice ar fi, să călătoresc.
Dar ce fac când te ştiu lânga mine
Şi mă gândesc cum îmi e mai bine.
Poate că la sfârşit,
Când tot focul a murit
Iar o să mă-ndrăgostesc
Şi o să încep să retrăiesc.

Friday, 3 January 2014

Amintiri de pe-o alee

Ochii tai mă privesc adânc,
E prima oară când mă vezi plângând
Încerci să mă desluşeşti,
Dar trupu-mi nu vrea să reuşeşti
Mă ţii mai strâns ca niciodată,
E noapte şi-mi vorbeşti in şoaptă
Suntem singuri pe cărare,
Sub pleoape am apă si sare
Şi-n schimb, îmi dai o-mbrăţişare,
"Iubire, cu tine nimic nu doare"
Însa ochii mă trădează
De ce?
Motivul pentru care oamenii fumează
Iar tu mă rogi să iţi vorbesc,
Să te privesc, să iţi şoptesc,
Să te iubesc, să te doresc,
Dar, în acel moment grotesc,
Nicidecum că reuşesc.


Da, am avut o zi foarte creativa azi.
Take care!

Thursday, 2 January 2014

Prima zi din an

"- Ce faci, Tori? Cum esti?"
Intrebarea imi e pusa intr-un moment de reflectare asupra zilei care era pe sfarsite, si adevarul e ca eram bine. Da, chiar ma simteam bine. Ma uitam in jur si zambeam deoarece toate lucrurile se potriveau de minune pentru o prima zi din an. Daca intr-adevar se tine cont de asa zisul "cum e prima zi asa o sa fie toate", atunci are de gand sa fie un an nou plin de iesiri, dans, creativitate si prieteni noi. Ah, sa nu uit si de un brusc curaj in relatiile cu ceilalti care m-a luat in suprindere pana si pe mine? Totul spre bine, as I can see.

Imi pare rau ca trebuie sa plec de la munte, chiar imi placea aici. E atat de diferit si te face sa iti doresti sa nu te intorci inapoi, in orasul in care stii ca te asteapta monotonia cotidiana... Cu toate ca acest lucru poate fi schimbat numai cu ajutorul tau. Asa ca mai bine aduc extazul de aici acolo, nu? Hai sa incercam macar. Astfel incat sa nu fie vorba doar de voia buna de la munte, ci sa ajunga sa fie vorba de propriul entuziasm care "sfinteste" locul.

Wednesday, 1 January 2014

La multi ani, 2014!

E 1 ianuarie 2014, e dimineata. Ma rog, daca poti numi ora 12:00 o ora matinala. Stau cuibarita la munte in canapea, privind ceata ce invaluie brazii, dupa o noapte de petrecere, de dans si de voie buna, zic eu. Incerc sa imi dau seama ca este un an nou si ce imi doresc sa imi rezerve acest an.
Am auzit multi comentand despre cei care spun "New year, new beginning". Recunosc, a ajuns sa fie un cliseu, dar asta nu inseamna ca este o prostie. Macar sa existe un astfel de moment in care toti sa ne luam putin timp pentru a medita asupra dorintelor noastre, a vietii noastre si a ceea ce ne dorim sa realizam in decursul urmatorului an. E un moment foarte benefic pentru noi, trebuie doar sa ni-l insusim si sa il pretuim.

Seara a fost minunata, am scapat si de toata iritarea creata de ai mei parinti si am reusit sa impac ambele "tabere". M-am simtit excelent si alaturi de R si familia lui, dar si de my dear parents, care au petrecut mai mult decat un adolescent. Am spart paharul, lasand toate grijile mult in spate, iar asta mi-a dat un feeling atat de revigorant, am reusit sa dansez arabeste si chiar am fost apreciata pentru asta, am invatat sa joc sah, cu toate ca ar cam trebui sa lucrez la strategie (well, that would be a wish for this year), mi-am sarutat my loved one in noaptea dintre ani si am cunoscut mai bine niste persoane super.



Well, mi-ar cam trebui un wishlist pe care sa il respect cu adevarat, pentru ca am multe lucruri de retusat cu privire la persoana mea, astfel incat peste un an sa ma uit inapoi si sa imi dau seama cat de mult am evoluat.

1. Imi cumpar o agenda in care notez ceea ce fac in fiecare zi si devin MULT mai organizata.
2. Imi vizitez bunica in fiecare saptamana.
3. Ma duc la sala cel putin o data pe saptamana.
4. Pregatesc minim un vlog BUN in fiecare luna. 
5. Ma culc in intervalul 22:00 - 00:00 in fiecare zi.
6. Ies cu prietenii (nu mereu aceiasi) macar o seara/zi pe saptamana. 
7. Imi dezvolt un nou hobby: fotografiatul. Ma inscriu la un curs, citesc carti in tema etc.
8. Ma inscriu la Interact.
9. Merg la jogging cel putin o data pe saptamana.
10. Calatoresc mai mult! Merg in excursii, organizez iesiri, imi fac un jurnal de calatorie.
11. Scriu mai mult pe blog!
12. Citesc mai mult.
13. Spun "Da" la tot ceea ce se iveste! 

Cam asta ar fi wishlist-ul meu de 13 dorinte pe care imi doresc si incep sa le respect de acum. Well, se poate numi si wishlist-ul meu pentru varsta de 16 ani, caci cam asta inseamna anul asta. Imi doresc cat mai multi oameni sa isi faca astfel de wishlist-uri, pentru ca e un mic detaliu care conteaza mult si te motiveaza, fie ca vrei fie ca nu. <3

Un 2014 cat mai frumos tuturor, sa traiti din plin clipele si niciodata sa nu uitati sa zambiti!



Sunday, 29 December 2013

Irritated

Nu stiu ce e mai enervant: ca inca nu am idee ce voi face de revelion - tin sa mentionez, din cauza alor mei -, cu toate ca eu imi doresc atat de mult sa ma duc acolo unde am fost invitata, sau ca incerc sa nu ma dau cu capul de pereti pentru ca sunt prizoniera in orasul asta, in timp ce R imi povesteste despre lista lui plina de activitati pe care le va face la munte? E groaznic de iritant sa stii cat de mult te-ai putea distra in momentul actual, insa nu ai cum sa o faci pentru ca anumite persoane importante din viata ta *ahem* parintii *ahem* iti pun niste limite exagerate si nu vor sa fie mai deschisi si cooperativi, acest lucru lasandu-te cu un nod in gat si, de asemenea, cu o furie interioara pe care incerci sa ti-o stapanesti.

Cert este ca nimic nu este cert, iar asta ma dispera la culme, cand stiu cat de bine m-as putea simti in acest moment alaturi de niste oameni exceptionali care ma plac si care, aparent, toata ziua au intrebat de mine. This is killing me. 

Awkward

Ma uit la data si observ ca nu am mai postat de fix 3 luni, nici macar nu stiu care ar fi cauza. Poate faptul ca tin un jurnal in care scriu aproape zilnic? Sau faptul ca imi doresc sa am scrieri mult prea pompoase pe acest blog? Da, cred ca sunt ambele motive. La urma urmei, nici macar nu imi citeste cineva blog-ul asta, asa ca de ce ma mai stresez?
Imi propun sa scriu cat mai des. Da, pagina asta o sa fie mereu deschisa gandurilor mele. Nu ma intereseaza cine o va accesa, eu nici macar nu o sa o promovez, iar daca cineva ajunge din intamplare pe ea cel mai probabil nu ii va acorda atat de mare atentie. Cine sta sa citeasca niste randuri patetice din mintea unei copile de saisprezece ani?

Recunosc, am inceput sa vizionez un serial care imi place la nebunie, "Awkward", si asta m-a facut sa mai "sterg praful" de pe blog-ul asta. Dar sunt atat de into it incat am stat toata dimineata sa ma uit la episoade. Ce cacat, incep si eu sa fiu genul ala de teenager. M-am saturat de cliseele adolescentice, oricum. De subiectele legate de varsta asta care sunt mult prea tabu in tara noastra nu mai spun. De ce nu poti fi lasat in pace si gata? De ce nu poti iesi din latura de "judgemental"? De ce oamenii nu pot fi mai open-minded?
Fuck this shit, la un moment dat te saturi de intrebarile astea si ajungi sa faci ce fac eu, sa vizionezi viata altor adolescenti dintr-un serial pe care adultii care incearca sa iti controleze viata l-ar considera patetic. Si poate chiar asa e, dar je m'en fiche, daca nu ma bucur acum de prostiile astea, atunci cand? Doar nu vreti sa ajung ca barbatul de care imi povestea psiholoaga mea, care simtea o adrenalina adolescentina la varsta lui de 30 si ceva de ani, asa ca a trebuit sa umble in cluburi, sa faca lucruri nebunesti si sa se uite dupa femei, timp de doua luni, doar pentru ca nu a facut asta la saispe ani? Prietene, nu mai e acelasi lucru, atunci te bucurai cand iti aparea un fir de par pe fata, acum nu stii cum sa iti razi barba mai repede. E o diferenta, si asta sta in entuziasmul si felul in care percepi tu lucrurile.

Uite despre ce am ajuns sa vorbesc. Da-mi un loc gol si ti-l umplu cu mii de dracii ce stau ascunse in mintea mea. "You are a prison of your own mind" se spune, dar daca lasi putin frau liber gandurilor poate iti vei da seama care e planul mintii tale si cum poti sa i-l strici ca sa evadezi. Ce spun, sigur iti vei da seama. Am facut asta de atatea ori si mereu am reusit sa omor micii raufacatori de acolo.
Iar aberez, dar am vazut ca oamenilor le place asta.

Revenind in lumea reala, ar cam trebui sa ma tirez. Mi-am facut treaba, ma simt ca o tipa cool care scrie pe blog-ul ei personal, asa ca, daca ma scuzati, eu o sa ma car la piscina acum. Take care.

Monday, 30 September 2013

File de jurnal: "Unde iti este pacea?"

Ai invatat, dragul meu prieten neinsufletit, a carui esenta zace ascunsa in niste pagini rupte si vechi, ce este pacea?

Nu obtii pace daca nu reusesti sa ti-o creezi inauntrul tau. Nu obtii pace cand detii un suflet amorf si impietrit, acoperit de o durere nedeslusita, ce te impiedica sa mergi pe drumul tau spre calmul launtric. Evadeaza din stramtoarea imaginara a zidului diform, plin de perceptii false si ochi negri ai lumii, si fugi intr-o directie opusa, unde te asteapta zambetul angelic al unei realitati pasnice, in care exista doar bucuria de a trai. Alearga. Alearga cat de repede poti. Simte cum pasii te aduc spre reveria mult dorita. Cheama-ti imaginatia si prinde acel vis. Fa din el o aspiratie. Adu-l apoi pe pamant si scrie istorie cu el. Trimite-l celor de langa tine, manipuleaza-i pe toti. Fii influenta lor plina de serenitate si imprastie aceasta lumina peste tot in jur, iar apoi, dupa ce o primesc, urmareste-le desfatarea. Priveste-le stelele din ochi, asculta-le pasiunea din glas, simte-le multumirea sufleteasca si fii constient de euforia pe care ai creat-o intre ei. Si acum, prietene, ma crezi daca iti spun ca ai gasit ce cautai? Da, asta e pacea. Acum ca stii cum sa o obtii, du-te, gaseste-o, revino cu ea si, cu ajutorul noului tau suflet inflorit, imprasti-o in toate colturile vazute si nevazute ale lumii.



- Tori.